Sfaturile FitSchool: Cum să-ți motivezi copilul să facă mișcare în sezonul rece

Temperaturile scăzute, alături de zilele mai scurte și atmosfera relaxată din preajma Sărbătorilor, pot reduce semnificativ dorința celor mici de a face mișcare. Din fericire însă, situația poate fi schimbată cu un strop de creativitate FitSchool și cu ajutorul părinților. Cum? Prin transformarea exercițiilor fizice in niște activități interesante, captivante și, mai ales, distractive.

De la jocuri dinamice, la provocări periodice sau explorarea unor noi pasiuni, există nenumărate metode prin care sedentarismul poate fi prevenit în sezonul rece. Profită de sfaturile FitSchool incluse în acest articol, iar apoi adu un plus de amuzament vacanței de iarnă și trezește în copilul tău plăcerea pentru sport!

Stabilește un program clar și ușor de parcurs

Deși această perioadă oferă juniorilor șansa de a se deconecta de la agitația școlară, ea poate deopotrivă favoriza procrastinarea și conturarea unei rutine haotice. Așadar, este foarte important ca fiecare zi să aibă o structură predefinită și să includă diverse antrenamente, precum sesiuni de dans, aerobic sau fitness.

Vei observa rapid motivația crescând, întrucât responsabilitățile vor fi percepute drept obiective ce trebuie atinse. Mai mult decât atât, mișcarea va deveni un comportament normal, contribuind astfel la formarea unui stil de viață activ.

Încurajează practicarea sporturilor de iarnă

Poate că micuțul tău este obișnuit cu sporturile clasice, precum fotbalul, handbalul sau baschetul, însă cât de familiarizat este cu cele de iarnă? Recomandarea noastră este să îl sprijini în descoperirea lor, întrucât reprezintă o variantă grozavă pentru îmbunătățirea condiției fizice și a stării de spirit.

O dovedesc săniușul, schiatul sau snowboardingul, care au capacitatea de a dezvolta musculatura, de a spori rezistența și de a crește coordonarea. În cazul în care condițiile meteo nu sunt favorabile pentru ele, o vizită periodică la patinoar e oricând o idee la fel de bună.

 

Dă startul unor competiții inedite

Concursurile stârnesc interesul la orice vârstă, ceea ce înseamnă că un maraton al provocărilor va fi numai bun pentru a le oferi copiilor o doză generoasă de energie. Pentru a-l realiza, scrie cel puțin 30 de bilețele cu „misiuni atletice” și pune-le într-un bol. Câteva exemple de sarcini pot fi: plimbă-te timp de 30 de minute, efectuează 50 de genuflexiuni sau sari coarda pentru 10 minute.

Se vor extrage periodic noi probe, care – odată finalizate – vor aduce puncte participanților. Iar pentru ca motivația să rămână constantă, jocul poate presupune o recompensă atractivă pentru persoana din fruntea clasamentului!

Transformă mișcarea într-o experiență socială

Merită punctat că una dintre cauzele pentru care juniorii sunt reticenți când vine vorba despre mișcare ține de percepție. Altfel spus, ei ajung să considere sportul ca pe o chestiune monotonă, ce nu oferă suficiente oportunități de interacțiune, mai ales în sezonul rece, când majoritatea exercițiilor se desfășoară în interior.

Realitatea poate fi însă diferită! Trebuie doar să valorifici experiența socială și să dai micuțului șansa de a întâlni noi oameni. În acest sens, înscrierea într-un club poate fi o alternativă de efect, cu impact pozitiv inclusiv asupra spiritului de echipă.

Sfaturile FitSchool

Îmbină efortul fizic cu învățarea de noi abilități

Iar pentru că o caracteristică definitorie a copilăriei este curiozitatea, aceasta permite îmbinarea antrenamentelor cu învățarea de noi abilități. Concret, îl poți ajuta pe prichindelul tău să învârtă hula hoops, să jongleze, să facă zumba sau chiar stretching, ameliorându-i mobilitatea, concentrarea, răbdarea și încrederea în propriile competențe.

Este esențial să îi observi și înțelegi interesele, deoarece numai așa vei reuși să propui niște inițiative relevante. E de dorit să discuți deschis și explorezi noi domenii alături de junior, încuranjându-i evoluția continuă.

 

Nu uita că activitatea fizică este mereu amuzantă, chiar și atunci când vremea nu este prietenoasă. Inspiră-te din sfaturile FitSchool cuprinse în acest articol și adoptă cele mai inventive metode prin care îți poți motiva copilul să facă mișcare în sezonul rece! Noi îți urăm spor la distracție și… Sărbători fericite!

 

 Pentru mai multe informații interesante despre un stil de viață activ, vă invităm să ne urmăriți aici

Citește și:

Sari la conținut