Vacanță sportivă la bunici – 5 idei de vacanță activă

Vacanțele de vară petrecute la bunici au, fără urmă de îndoială, o magie aparte! Că e vorba despre aventurile zilnice care oferă o sursă inepuizabilă de distracție, despre noile prietenii ce se pot naște sau despre mediu în sine – capabil să deschidă parcă o lume spre povești nescrise, cert e că toate creează amintiri de preț celor mici și mari deopotrivă. Esența lor? Energie și dinamism din belșug!

Desigur, echipa FitSchool a profitat de context pentru a aduce un plus de amuzament acestei veri! Cum? Printr-o serie de activități speciale, ce îmbină sportul cu joaca și stârnesc reprize generoase de râs în orice moment.

Grădinărit activ

Dacă juniorul tău nu a luat contact până acum cu grădinăritul, s-ar putea să fii surprins de cât de mult îi place. Acest tip de sarcină nu doar că îl ajută să facă mișcare sau să se relaxeze, însă îi crește și nivelul de responsabilitate.

Pentru a-i capta interesul, este necesar ca munca să fie învăluită în entuziasm. Astfel, pot fi gândite mini-competiții de cărat apă și udat legume, de cules fructe sau de plivit. De asemenea, plantarea florilor este la fel de incitantă, mai ales când misiunea de a pregăti terenul se află în mânuțele proaspătului horticultor.

 

Bătaie cu apă

Să te răcorești vara poate fi extrem de amuzant, mai ales când ai la îndemână niște sticle din plastic și apă. Partea cea mai bună? Această activitate implică nu doar chicoteli, ci și multă alergare. În plus, este foarte simplu de organizat.

Umple PET-uri de diferite dimensiuni cu apă, iar apoi lasă-le pentru aproximativ o oră într-o zonă însorită. Astfel, conținutul se va încălzi suficient pentru a nu provoca un șoc termic în momentul „bătăliei”, dar va rămâne suficient de rece pentru a alunga disconfortul provocat de căldură.

Traseu de aventură

Nici nu bănuiești câtă bucurie poate oferi construirea unui traseu de aventură și parcurgerea lui! Mai mult decât atât, dezvoltarea creativității, îmbunătățirea echilibrului și creșterea forței sunt doar câteva dintre avantajele care vin la pachet.

Primul pas este reprezentat de născocirea poveștii, etapă ce aduce în curtea bunicilor interiorul unui vulcan gata să erupă sau mijlocul unei păduri amazoniene. Mai apoi, trebuie gândite obstacolele. Pot fi utilizate pietre de diferite mărimi, scânduri care urmează să fie traversate asemenea unui pod sau scări ce trebuie urcate. Poate fi creată și o mică tiroliană – prin legarea unei frânghii de doi copaci, ori o simplă liană – prin atârnarea sforii. Cât despre reguli, există una singură: limitarea imaginației sau a distracției e interzisă!

 

Cursă cu ștafetă

Dacă prin preajmă sunt alți verișori sau vecini, atunci stabilirea unei curse cu ștafetă este o altă activitate de neratat. Frumusețea ei constă în faptul că nu ține cont doar de rapiditate, ci și de concentrare, deci toată lumea are șanse egale de câștig.

Stabilește un traseu lung și variat, întrucât astfel vei spori emoțiile și dedicarea. Obiectul ce trebuie oferit de la o persoană la alta poate fi chiar un ou, pentru a crește dificultatea prin fragilitate. Alege mai apoi echipele și… lasă-te cuprins de efervescența momentului!

Jocuri de strategie

„Capturează steagul” se numără cu siguranță printre cele mai interesante și antrenante jocuri strategice care pot fi desfășurate în natură, la bunici. Atenția, reflexele rapide și viteza sunt atuuri cheie, iar juniorii le pot șlefui cu ușurință în cadrul acestui joc.

Pentru început, se creează două echipe și se aleg terenurile. După asta, se amplasează câte un steag (poate fi înlocuit de eșarfă sau o bucată de material) în fiecare bază. Scopul este ca steagul adversarilor să fie capturat și arborat. Dacă cineva este prins în timp ce încerca să-l fure, devine stană de piatră până când un coechipier îl atinge.
Desigur, poate fi stabilit și un premiu, pentru ca victoria să fie mai dulce la final!

 

Indiferent de vârstă, nu uita să profiți la maximum de fiecare clipă când ești în vacanță sportivă la bunici! Acceptă provocările noastre, bucură-te de sport în toate formele sale și creează amintiri la care te vei întoarce cu drag oricând!
Echipa FitSchool îți urează vacanță plăcută!

 

Pentru mai multe informații interesante despre un stil de viață activ, vă invităm să ne urmăriți aici

Citește și:

Sari la conținut